Mazda a comercializat 2.537 autovehicule în 2008, faţă de anul anterior (când s-au vândut 1.028 de vehicule), acest rezultat reprezintă o creştere cu 147%. Modelele care au totalizat cele mai mari vânzări au fost Mazda3 (cu 840 de unităţi) şi Mazda2 (cu 812 unităţi). Alte modele care au contribuit semnificativ la vânzările din 2008 au fost Mazda6 (cu 425 unităţi) şi CX-7 (cu 333 unităţi).
Cristian Rigu, Country Manager Mazda România concluzionează evoluţia în anul precedent: “În ciuda dificultăţilor economice pe care le înregistrează piaţa auto, Mazda se dovedeşte un brand puternic şi stabil, capabil să facă faţă provocărilor.” În luna decembrie, Mazda a comercializat cu 18% mai multe vehicule pentru pasageri decât în aceeaşi perioadă din 2007.
Mazda estimează că în 2009 piaţa auto din România va scădea, posibil sub 170.000 de unităţi (pentru autovehiculele de import). Cu toate acestea, Cristian Rigu este încrezător: “Chiar dacă segmentul auto este în scădere, Mazda vizează o creştere a cotei de piaţă.” Obiectivul companiei pentru 2009 este de a obţine o cotă de piaţă de 1,5% (pentru segmentul de autovehicule de import), ceea ce ar echivala cu o creştere de 0,3 puncte procentuale faţă de anul trecut.